Reziliența este definită ca fiind capacitatea de a menține o funcționare competentă după expunerea la factori de stres semnificativi sau la adversitate. În viața unui adolescent vulnerabil, adversitățile sunt multiple: eșec școlar, dificultăți familiale, sărăcie sau bullying. Reziliența nu elimină aceste dificultăți, ci îl învață pe tânăr să le depășească și să-și recupereze traiectoria de dezvoltare socială și emoțională.
Pentru adolescentul care a fost exclus, reziliența este vitală pentru a evita retragerea permanentă. Un tânăr fără reziliență poate percepe o respingere punctuală ca o condamnare socială definitivă și poate opta pentru izolare totală, exacerbând excluderea sa. Dimpotrivă, reziliența încurajează o mentalitate de creștere; îl învață pe tânăr să vadă eșecurile ca provocări temporare, rather than personal failures.
Proiectul „Tu Mejor Versión” (Cea mai bună versiune a ta) antrenează reziliența prin dinamici care întăresc mecanismele de adaptare, cum ar fi căutarea unui sprijin social eficient și reinterpretarea pozitivă a situației. Dezvoltând această forță interioară, tânărul dobândește capacitatea de a persista în căutarea de noi prietenii, de a încerca din nou să participe la ore după o greșeală sau de a căuta ajutor atunci când are nevoie. Reziliența transformă adolescentul dintr-o victimă pasivă a circumstanțelor într-un agent activ al propriei reintegrări, demonstrând o tenacitate care, la rândul său, atrage sprijinul și respectul colegilor și adulților.
Referință: Luthar, S. S., Cicchetti, D., & Becker, B. (2000). Conceptul de reziliență: o trecere în revistă a definițiilor, abordărilor și rezultatelor cercetărilor. Dezvoltare și psihopatologie, 12(4), 857-885.