Autoreglarea este o funcție executivă critică care se traduce prin capacitatea de a controla stările interne, impulsurile și resursele atenționale. În adolescență, când impulsurile sunt puternice și structurile cerebrale de control sunt încă în dezvoltare, lipsa autoreglării este o cauză principală a conflictelor sociale și a problemelor academice care duc la excludere. Un tânăr cu un nivel scăzut de autoreglare poate întrerupe constant, poate reacționa agresiv la frustrare sau poate fi incapabil să persevereze într-o sarcină de grup, devenind un element perturbator sau puțin de încredere pentru colegii și profesorii săi.
Dezvoltarea acestei competențe, abordată de proiect, capacitează adolescentul să inhibe răspunsurile automate și să le înlocuiască cu un comportament mai adaptat social. Aceasta include capacitatea de a aștepta rândul, de a gestiona respingerea fără escaladări emoționale și de a se concentra pe sarcini pe termen lung (cum ar fi proiectele școlare în grup).
Autoreglarea influențează în mod direct percepția de fiabilitate a tânărului. Capacitatea de a-și păstra calmul în timpul unei crize sau de a duce la bun sfârșit un angajament asumat îl transformă într-un membru apreciat și stabil în cadrul dinamicii de grup. În mediul academic, îmbunătățește concentrarea și gestionarea timpului, ceea ce se traduce printr-o performanță mai bună și, în consecință, printr-un risc mai mic de excludere din cauza eșecului școlar. Învățând să-și modeleze comportamentul și emoțiile, adolescentul devine un coleg previzibil și plăcut, facilitând construirea și menținerea unor relații durabile, care sunt esența incluziunii.
Referință: Diamond, A., & Ling, D. S. (2016). Concluzii privind intervențiile, programele și abordările pentru îmbunătățirea funcțiilor executive care par cele mai promițătoare. Dezvoltarea cognitivă, 40, 125-144.