Munca în echipă, înțeleasă dintr-o perspectivă socio-emoțională, este mult mai mult decât împărțirea sarcinilor; este un exercițiu de cooperare, ascultare activă și apreciere a diversității rolurilor. Este un motor direct al incluziunii, deoarece obligă adolescenții să interacționeze și să depindă de colegii lor pentru a atinge un obiectiv comun.
Pentru tinerii aflați în situații de risc, munca în echipă oferă un rol definit și o responsabilitate, ceea ce combate sentimentul de invizibilitate sau inutilitate. Dinamica de grup învață interdependența pozitivă, în care succesul individual se împletește în mod e cu realizarea colectivă. Acest lucru promovează empatia („trebuie să te înțeleg pentru ca noi să putem câștiga”) și reglarea emoțională („trebuie să-mi gestionez frustrarea pentru a nu prejudicia echipa”).
Proiectul utilizează munca în echipă pentru a demonstra că diferențele individuale sunt, de fapt, active valoroase. Adolescentul introvertit poate fi cel mai bun în organizarea datelor, în timp ce cel mai extrovertit se ocupă de comunicare. Prin aprecierea contribuțiilor fiecăruia, se întăresc legăturile sociale și se creează un sentiment comun de apartenență și coresponsabilitate, esențial pentru o incluziune durabilă în societate.
Referință: Slavin, R. E. (1995). Cooperative learning: Theory, research, and practice. Allyn and Bacon.